ce înseamnă epicureic?

epicurea 

(epicur, diogenes din oinoanda)

editura ştiinţifică, bucureşti, 1999

traduceri de constantin balmuş şi

adelina piatkowski

156 de pagini broşate

coperta de daniel nicolescu

una dintre filozofiile celebre ale antichităţii, alături de stoicism - despre care am scris aici - este epicureismul. curios în a citi textele originare ale întemeietorilor, am luat din bibliotecă o cărticică publicată de adelina piatkowski acum vreo 13 ani, spre uzul curioşilor.

epicur este un filozof atenian din sec.4 î.C., considerat autodidact, creator de sistem şi de şcoală. dincolo de teoriile cosmologice, destul de desuete, m-au interesat câteva dintre "credinţele" sale ce ţin de un anumit modus vivendi. înţelepciunea constituie la epicur reţeta fericirii. ea este un lucru mai de preţ chiar decât filozofia.

din scrisoarea către phytocles:

• omul înţelept nu se poate îndrăgosti şi nu se preocupă de riturile funerare. o relaţie sexuală nu aduce niciodată un folos; este încă bine dacă nu aduce vătămare. înţeleptul nu se va căsători şi nu va avea copii. nu va flecări când este beat; nu va participa la viaţa politică; nu se va face tiran, nici nu va deveni un cinic; nici cerşetor; chiar dacă-şi va pierde vederea, nu se va sinucide. (p.75)
• înţeleptul se va va îngriji de averea sa şi de viitor. îi va plăcea viaţa la ţară. va ţine piept loviturilor soartei şi nu-şi va părăsi nicodată un prieten. va acorda numai atâta atenţie reputaţiei sale cât să nu fie tratat cu dispreţ. se va desfăta mai mult decât ceilalţi la serbările publice. (p.76)
• vătămările oamenilor au următoarele cauze: ura, invidia şi dispreţul; pe acestea omul înţelept le învinge prin raţiune. (p.75)

despre stocismul lui epictet în postarea de aici.

din scrisoarea către manoikeus:

• tânărul şi bătrânul trebuie să caute înţelepciunea, ultimul pentru ca, înaintând în vârstă, să se simtă tânăr prin lipsa de teamă faţă de cele ce vor veni, datorită amintirii celor trecute, iar rpimul, ca să fie totodată şi tânăr şi bătrân. se cuvine aşadar să ne îndeletnicim cu lucruri care ne procură fericirea. (p.83) 
• întocmai cum oamnii nu caută hrana cea mai abundentă, ci cea mai gustoasă, tot aşa înţeleptul caută să se bucure de timpul cel mai plăcut şi nu de cel mai lung. (p.84)
• moartea nu are nici o legătură cu oamenii, căci orice bine şi orice rău se află în senzaţie, iar moartea este privaţiunea de senzaţie. ea, cel mai înfricoşător dintre rele, nu are nici o legătură cu noi, dat fiind că, atâta vreme cât existăm, moartea nu există, iar când vine, noi nu mai existăm. pentru cel viu, nu există încă, iar cel mort nu mai există el. (p.84)
• prin toate acţiunile noastre urmărim să fim eliberaţi de suferinţă şi de frică. (p.85)
• noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. ea este cel dintâi bun al nostru, care ne este propriu. (p.85)  
• prin plăcere înţelegem absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet. nu succesiunea neîntreruptă de chefuri şi orgii, nu dragostea senzuală cu băieţi şi femei, nu desfătarea cu un peşte bun sau cu alte delicatese fac viaţa plăcută, ci judecata sobră, căutarea motivelor fiecărei opţiuni sau respingeri, ca şi alungarea altor păreri prin care cele mai mari tulburări pus stăpânire pe suflet. (p. 86)
• orice este firesc se procură uşor şi numai cee ce este lispit de o valoare reală este greu de procurat.(p.86)

din maximele fundamentale:

• nici o plăcere nu-i în sine un rău. dar lucrurile care prilejuiesc anumite plăceri pot aduce necazuri mai mari decât plăcerile înseşi. (p.104)
• este cu neputinţă să alungăm teama cu privire la lucruri de maximă importanţă dacă nu cunoaştem natura întregului Univers. (p.104)
• bogăţia materială are limite şi este uşor de procurat; bogăţia închipuirilor deşarte se întinde la infinit. (p.105)
• omul drept se bucură de cea mai deplină linişte a sufletului. (p.105)
• dintre toate bunurile pe care ni le oferă înţelepciunea, ca să ne asigure fericirea de-a lungul întregii noastre vieţi, cu mult cel mai important lucru este dobândirea prieteniei. (p.106)
• justiţia naturală este un contract folositor încheiat între oameni cu scopul de a nu se vătăma unii pe alţii şi a nu fi vătămaţi. (p.107)
• nefericirea se cuvine s-o alungăm prin amintirea clipelor trecute şi prin recunaoşterea faptului că poţi preschimba ceva care s-a întâmplat în ceva care nu s-a întâmplat. (p.119)