2 mai 2012

papagalul lui flaubert de julian barnes

julian barnes
 papagalul lui flaubert
 (flaubert's parrot)
 editura univers, bucurești, 1997 
traducere de virgil stanciu
 192 de pagini broșate 
coperta de done stan
pentru că s-a tot scris despre ultimul roman al prolificului romancier englez julian barnes, câștigător al booker-ului de anul trecut, m-am gândit să reiau primul roman tradus la noi acum 15 ani, și reluat recent și de adevărul, în ediția lor cartonată. nu rămăsesem cu prea mult - cum am scris de pildă, într-un post mai vechi despre dezamăgirea față de literatura engleză contemporană.

o biografie postmodernă a lui gustave flaubert
poate că este despre flaubert, mai precis un ghid în opera, dar mai ales în viața romancierului francez; sau poate că este plin de umor, inundând de poante și anecdote, deși unele cinice; sau pentru că se citește cum e scris - alert postmodern, mi-a plăcut atât de mult atunci ca și acum.

personajul principal este medic, geoffrey braithwaite, și dezamăgit de dispariția soției - cum și de ce nu spun - călătorește la rouen, în căutarea lui flaubert și a papagalului său, din povestirea un suflet curat. care este papagalul adevărat - cel din muzeul din rouen sau cel de la hôtel-dieu? începe astfel și călătoria noastră în lumea lui gustave flaubert, cu amorurile, mizantropiile sale, bolile, și mai ales operele sale (cel mai mult, corespondența).

până la urmă, la întrebarea fundamentală - omul sau opera? flaubert sau bovary/educația/bouvard/etc.? se răspunde și una și alta. iar în cazul de față, citind cartea englezului, suntem mai curioși să citim cărțile francezului. 
dar care este motivația? de ce ar fi important pentru personajul principal, doctorul geoffrey braithwaite dezamăgit de viață un autor mort, de secol 19? de ce ar fi important pentru noi? pentru că este un foarte bun mijloc de a medita la viață, la sensul ei, la lumea din jur, flaubert apare ca un magnet care adună în jurul lui întrebările fundamentale. 
meritul romanului acesta este - în jurul lui falubert - a unui autor atât de mare - scriitorul englez de secol 20 construiește perfect lumea sa cu întrebările sale vizavi de ea și de cea reală. un roman postmodern extrem de serios.

stilul este amestecat, însă potrivit fiecărui subiect tratat - iubirea cu louise colet, ochii emmei bovary, călătoriile de tinerețe - sunt adunate o ulțime de discursuri: autobiografic, istoric apodictic, (meta)critic, când rece și obiectiv, când nostalgic și iubitor. barnes e și aici un maestru.  

iată preferințele livrești ale autorului:
  • m-am autoeducat cu wells, huxley și shaw; că o prefer pe george eliot, chiar și pe thackeray lui dickens; că îmi plac orwell, hardy și housman și-mi este antipatică trupa auden-spender-isherwood (propovăduitori ai socialismului ca derivație a mișcării pentru reformarea legii homosexualilor); că pe virginia woolf o păstrez s-o citesc când voi fi mort. confrații mai tineri? scriitorii de azi? ei bine, par toți capabili să execute perfect câte un singur lucru, dar nu reușesc să înțeleagă că literatura depinde de capacitatea de a face foarte bine mai multe lucruri concomitent. (p.92)
câteva chestii flaubertiene:
  • indiferent de ce-o să se mai întâmple, o să rămânem proști. (p.61)
  • scriitorul trebuie să se bălăcească în viață ca într-o mare, dar să nu-i lase apa să treacă de buric. (p.126)
  • publicul dorește opere care să-i flateze iluziile. (p.127)
  • cea mai bună formă de guvernământ este una muribundă, fiindcă lasă locul uneia noi. (p.123) 
  • tot visul democrației se rezumă la a ridica proletariatul până la nivelul de idioțenie atins de burghezie (p. 80)
  • față de prostia din epoca mea simt valuri de ură înăbușitoare. mi se ridică în gât căcatul, ca la un suferind de hernie strangulată. dar creau să-l rețin, să-l fixez, să-l îngroș; vreau să fac din el o pastă cu care să vopsesc tot secolul al 19-lea, așa cum în india pagodele sunt zugrăvite cu balegă de vacă. (p.12)

și ceva de sigmund freud:
  • în adâncul inimii, nu pot să nu fiu convins că scumpii mei semeni, cu câteva excepții, nu valorează nimic.  




saitul autorului aici.
romanul e disponibil la adevărul și nemira.


Un comentariu:

  1. ”indiferent de ce-o să se mai întâmple, o să rămânem proști.”
    Păi dacă așa e, n-avem ce face, ne-om duce soarta, așa proști cum suntem ! :))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...