11 iulie 2012

mai citim panait istrati?

chira chiralina 

chira chiralină, floare de grădină, tânără tulpină, șarpe ce-nvenină, pui de curviștină. 
o povestire ruptă din 1001 de nopți, cu care scriitorul francez panait istrati a rupt gura târgului parizian. 

în familia corcită a chirei și a fratelui ei mezin, dragomir, șade răsturnată nu doar plăcerea amantlâcurilor, aromată cu narghilele, îndulcită cu sarailii, cataifuri, cafele, siropuri, lichioruri; dar și durerea bătăilor, încasate de la tată, pe care mama îl ia de bărbat într-un moment când Dumnezeu se scobea în nas

viața celor doi frați înseamnă pasiunea sângelui, a dragostei frățești (cu parfum incestuos), a răzbunării, a patricidului și fratricidului. 

acesta este meritul nuvelei, "boala" cu care istrati a otrăvit rațiunea occidentului – pasiunea sângelui, emoțiile primare ale cărnii. de la marginea orientului/occidentului. 
poate povestirea e prost scrisă de la jumătate – aici romain rolland are dreptate – însă din ea urlă în creierii cititorului patima, răzbunarea, cuțitul, nenorocirile.

codin

codin este omul dovedit de rău. bătut de părinți, batjocorit de ceilalți, acestuia nu-i rămâne decât să cerșească prin forță respectul celorlalți. trădat de lume - de toți, în afară de copilul de 12 ani adrian, care, de altfel, povestește totul - va trebui să iasă din ea tot prin violență.  

de ce e povestirea asta o capodoperă? pentru că ocnașul este imaginea în oglindă a mahalalei românești, așa cum, de pildă, eroii balzacieni și stendhalieni sunt imaginile franței napoleoniene. 
trădarea, mizeria, beția, urâtul, emoția hipertrofiată, frăția naturii - parcă se-adună toate să-l sculpteze pe codin. nu-l înțelegem pe codin, așa cum nu ne-nțelegem pe fiecare dintre noi. 

să-ți intre asta în cap, adrian, și să-ți aduci aminte totdeauna: oamnii nu pot să iubească; oamenii nu știu să facă dreptate! (p.315)

singurul care-l înțelege pe codin este copilul adrian, care se-ndrăgostește de tânăr și-i oferă necondiționat frăția. e vocea speranței, care rămâne mută, odată ce mama își omoară fiul - trecutul își recuperează prezentul. speranță care va pleca în franța ca să se poată înfăptui. 

codin în panait istrati, chira chiralina, editura minerva, bucurești, 1982, traducere de alexandru talex.



panait istrati, de eustațiu stoenescu de aici

Un comentariu:

  1. Inca il citim si il iubim pe Panait, cum sa nu :) Iar la nuvelele mentionate de Dvs, as mai adauga Nerantula, o splendida nuvela pe nedrept neglijata de-a lungul timpului ...
    Laura

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...