„meteorii“ de michel tournier

michel tournier 

 meteorii 

 (les météores) 

editura univers, bucurești, 1995

 traducere de irina bădescu

 443 pagini broșate 

coperta de vasile socoliuc

fără îndoială, romanul acesta este capodopera lui tournier și un roman de referință pentru literatura franceză a secolului trecut. nu numai că te lasă perplex prin perspectivele sale – dintre care cea care bobinează firul epic este gemelaritatea ca perfecțiune umană. nu doar că-ți poartă imaginația prin metafore pitorești – de exemplu, grădina ca insulă de eternitate. dar te introduce în referințe dintre cele mai ciudate și heteroclite – psihanalitice, mitologice, religioase, meteorologice, biologice.

este și nu este un roman. este roman pentru că are acțiune – povestea neamului surin, a familiei edouard și maria barbara, care, alături de mulți copii îi are pe gemenii jean-paul, gemeni identici care vor alcătui ființa pefectă. și pornind de la gemeni, tot romanul subîntinde această perspectivă – deloc unică – a gemelarității ca ideal ubicuu. până la ideea că noi, negemenii, singularii, suntem doar niște căpcăuni care ne-am ucis, în căiță, fratele geamăn. cei doi gemeni vorbesc un grai specific, mai mult tăcut, de o generalitate până la esență – eoliana. somnul și instinctele sexuale și le rezolvă tot în doi, într-un 69 numit jocul de-a bep. până când unul dintre cei doi va destrăma visul, iar celălalt va trebui să-l urmărească, neștiind de fapt că va cuceri lumea, va putea să se extindă asupra ei ca un copac cu rădăcini infinite, țintuit în pat ca eroul lui max blecher.

un alt personaj memorabil este unchiul celor doi, alexandre, un homosexual dandy al gunoaielor, care imprimă romanului perspective provocatoare, decadente, dar mai cu seamă mizantropice și inteligente (aș putea spune că alexandre surin e un cioran gay). și el caută perfecțiunea împerecherii – una superioară celei heterosexuale – dar pe care nu o va găsi niciodată.

despre un alt roman al lui tournier, regele arinilor, aici.

nu este roman pentru că avem numeroase incursiuni eseistice și concentrate despre arabia, japonia, islanda, canada sau germania. și deasupra tuturor, vântul paraclet, duhul sfânt care împărățește lumea, sferă vie și zgomotoasă care înconjoară pământul ca un înveliș plin de umori și vârtejuri și asta înseamnă spirit, sămânță și cuvânt. (p.110) ca materializare a duhului, meteorii – adică toate fenomenele meteorologice – reflectă viața umană: Un nor se formează în cer ca o imagine în creierul meu, vântul suflă așa cum eu respir, un curcubeu se arcuiește între două zări, în timp ce inima se împacă din nou cu viața. (p.432)

există sute de idei, comparații, panseuri, metafore – majoritatea prin gând nu-ți vor trece vreodată. și ăsta cred că e geniul lui tournier (afirmat total în această carte): perspective neașteptate, învelite elegant în ironie și inteligență livrescă.

mi-aș dori ca romanul să fie reeditat – declar sobru că e de referință – cum au fost reeditate celelalte traduceri, pe la polirom, rao, sau humanitas. și se cuvine prinos traducătoarei irina bădescu, pentru munca sa superțuț.