12 iunie 2014

„cum să faci primul milion“ de bogdan costin

bogdan costin
cum să faci primul milion
editura cartea românească, buc., 2013
283 de pagini broșate
coperta de radu răileanu
trei chestii pro și contra

cele trei pro
1. mai întâi de toate, cartea se citește aproape dintr-o suflare (eu am început s-o citesc înainte de târgul de carte și am continuat s-o citesc, având pe noptieră noutățile de la târg care-mi făceau cu ochiul). are un stil alert, limbajul e unul colocvial, vrei să știi cum dracu-o să facă personajul principal, după ce e dat afară dintr-o agenție de publicitate, un milion de dolari. povestită la persoana întâi, te identifici imediat cu personajul și vrei să reușească (şi parcă reușești și tu puţin, ca cititor).
Partea bună la noi e că oamenii sunt foarte săraci, dar au impresia că trăiesc într-o țară modernă, capitalistă, europeană, în care trebuie să câștige cât mai mulți bani ca să-și poată cumpăra tot ce-și doresc. Asta-i combinația ideală: și săraci, și cu pretenții (p.22)
2. în povestea / viziunea sa ironico-critică despre societatea noastră consumerist-postmodernă e introdusă o temă „grea“ - moartea. ea va fi nu doar obiect de publicitate - fiind element de bază în rapida îmbogățire a personajului nostru -, dar și prilej de meditație și „salvare“ umană a celuilalt personaj principal al romanului, toma drăgan. acesta este un actor de mâna a doua care, sub amenințarea morții, va ști să lupte să-și recupereze viața ratată și să devină un câștigător. dacă va reuşi sau nu vom afla la finalul cărţii.
Nu există triumf al spiritului asupra trupului, trupul e ca Chuck Norris. E imbatabil. Când trupul suferă, spiritul se face mic și nu mai are curaj să zică nimic. Un căcănar laș, spiritul. Când trupul decade, trage după el spiritul. descopăr lipsa de sens a tot ce există doar când trupul mi-e paradit și bolnav. (p.209). Ceea ce oamenii numesc suflet e doar un clișeu, o lene a gândirii. Un cuvânt în spatele căruia se ascunde frica enormă a omenirii că s-ar putea să nu mai existe numic după moarte. (p.262) Din cauză că au uitat că mor au ajuns oamenii atât de răi sau de rătăciți. Moartea te face mai bun. (p.266)
3. romanul este unul cu mesaj puternic. eu am simpatizat mai mult cu personajul decăzut, cu actorul ratat, bețiv și bolnav incurabil. mi-a fost simpatic pentru că iubește nu banul, nu cariera, nici măcar nu se iubește pe sine însuși. ci iubește lumea, pe care caută s-o pună puțin în ordine, atât cât poate. să aducă ceva bine celor doi-trei oameni care-i sunt aproape. ca actor pe scena nebună a lumii, se va pregăti să joace rolul propriei sale vieţi, înainte de moarte apropiată. ce va reuşi să facă vom afla la finalul cărţii.
pe celălalt personaj, pe cel care povestește, cinicul, deși rămâne un învingător (va câștiga banii) îl voi fi uitat, așa cum se va lăsa și el uitat, cu milionul lui jumate cu tot, în brațele unor femei thailandeze, pe o plajă necunoscută.

cele trei contra
1. după copertă, n-aș fi cumpărat cartea în veci. găsesc că nu are legătură cu volumul, iar imaginea pixelată în culori fade nu-mi spune nimic. deși ghinionul unei coperte nu trebuie să afecteze conţinutul, în graba căutării ignorante printre rafturi, din păcate, adesea, se întâmplă s-o facă.

2. personajul principal este in-credibil. prea e sharp. este un personaj uşor standardizat, clișeizat - cinic, el nu se îndoieşte de ceea ce vrea să facă, odată pornit în hotărârea sa de îmbogăţire. este un tânăr frumos şi deştept căruia îi ies toate, de la gagicăreală, la prietenii şi escrocherii. nici o greşeală, nici o abatere, nimeni pare că nu se pune de-a curmezişul planului său - ce mai, personajul nostru pare un superman.

3. deși momentele de suspans nu lipsesc pe parcursul romanului, alternate cu desele momente de umor, nu avem în roman momente de atmosferă. în acord cu punctul anterior, povestea se rostogolește și se rostogolește gâfâit, ca s-ajungă, parcă, mai repede, la final. nu găsim „momente de relaxare“, în care ochii povestitorului să se oprească, împreună cu noi, pe un colț de natură (urbană), pe o umbră de chip sau pe-o emoție contradictorie.

concluzii
pe final, „cum să faci primul milion“ de bogdan costin este un roman bun, scris bine, alegro și proaspăt. nu te plictisești, te simți bine cu personajele și cazi deseori pe gânduri. un roman scris într-o lume nebună, despre o lume nebună, în care lipsesc, din ce în ce mai mult, posibilitățile de alegere.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...