28 iulie 2014

câștigător concurs „ai toată viaţa înainte“ de romain gary

dintre cele 4 comentarii la concurs, am ales comentariul biei, deși mi-a plăcut și entuziasmul incredibil al anei-maria gîbu. totuși, părerea mea este că să fii impresionat de o persoană vie, dar pe care n-ai cunoscut-o niciodată nu e de colo:

„Poate o să vă pară ciudat, dar copilăria mea a fost influențată de un om pe care nu l-am cunoscut niciodată altfel decât din povești: Mătușa Sanda. Am scris despre ea și despre poveștile tatei despre ea și chiar am crezut că până la urmă, tata mă va duce să o cunosc și personal. Dar nu a mai apucat... Mătușa Sanda a fost o Doamnă care l-a învățat pe tata, venit dintr-un sat micuț din Câmpia de Vest, bunele maniere, l-a învățat să iubească teatrul, călătoria și lectura în Bucureștiul anilor '70. L-a transformat în copilul pe care nu l-a avut niciodată și probabil și-a dorit mult ca el să nu părăsească Bucureștiul după cei 2 sau 3 ani petrecuți acolo... Se poate ca tata să o fi dezamăgit întorcându-se acasă, dar felul în care vorbea mereu despre ea mă făcea să o admir până la lacrimi. Pe la 9-10 ani, îmi doream deja să ajung o Doamnă cultivată ca Mătușa Sanda, să mă plimb cu avionul, să mănânc bine în restaurante selecte și să citesc cele mai fabuloase cărți din biblioteca, care tatei i-a rămas la suflet pentru totdeauna. Într-un fel aparte, cred că dragostea mea și a tatei pentru lectură, călătorie și viață bună i se datorează acestei Mătuși nălucă, pe care de atunci o zăresc sau aș vrea să o zăresc în toate femeile "d'un certain age" pe care le întâlnesc...“

o rog pe bia ca până miercuri, la ora 12,00 să-mi trimită adresa pe dragosbutuzea@yahoo.com, acolo unde să plece romanul „ai toată viața înainte“ de romain gary. felicitări, împreună cu mulțumirile mele pentru ceilalți trei participanți. nu uitați! săptămâna aceasta, o altă carte de vacanță!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...