16 martie 2016

„curcubeul gravitației“ de thomas pynchon

deși nu-i o carte de pufăit în metrou, io o citesc și-acolo, și-i car ostentativ ca pe-o ganteră cele aproape 900 de pagini.

i-o carte din care, într-adevăr, scapi lucruri, dar te poți reîntoarce oricând, și să zici AHA!, sau CE VULVA MĂ-SII!

chiar pe la-nceput, avem un personaj, căpitanul pirate prentice (de la apprentice?), care crește & crapă-n el banane - flacoane înalte cu sirop de banane, gofre cu banane, croasanți cu banane, terci cu banane, gem de banane (p.17) etc.

și nenea ăsta are ca dar „de-a se insinua în reveriile altora“ (p.19), în folosul Firmei, și iacătă-l având o viziune despre UN POLIP GIGANT, aparținând unui diplomat, Lordul Blatherd  Osmo. și polipul ăsta absoarbe totul în jur - pe lord, pe anumiți miniștri și ucide poștașii cu fosforescente tentacule adenoidale de culoare bej, acoperite cu furunculi tari (p.23)

tot pe vremea Lordului, agenților li se tatuau deasupra buzei superioare mesaje încifrate, într-o duzină de limbi salve, iar mustățile care le acopereau urmau a fi rase doar de ofițeri criptografi autorizați... iar buzele lor deveneau palimpseste de carne secretă (p.25)

cineva e găsit sufocat într-o cadă cu budincă de tapioca, obiectele de pe un birou umplu două fucking pagini, unul din personajele principale, tyrone slothrop, aleargă după fuste - le povestește englezoaicelor despre licurici, căci ele nu cunosc licuricii (wtf!)

și, în vreme ce j'de miile de servicii secrete se muiesc reciproc prin londra, tyrone slothrop, caută ca un pelerin arheolog locurile unde explodează rachetele nemțești, supranumite bășinuțe (farting buzzbombs).

și asta numai pe 35 de pagini.
CUM SĂ NU IUBEȘTI CARTEA ASTA?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...