26 septembrie 2017

„aventurile lui huckleberry finn“ de mark twain

mark twain
 aventurile lui huckleberry finn
 (the adventures 
of huckleberry finn)
 ed. pt. liter. univers., buc., 1969
 traducere de petre solomon
 270 de pagini broșate
 coperta de v. socoliuc și m. mănescu
o capodoperă, dar nu pentru mine

stăteam cu conștiința livrescă încărcată că nu citisem această carte nici în copilărie, nici după aia. acum, după ce-am terminat-o, nu mi s-a părut mare lucru.

da, înțeleg că aventurile lui huckleberry finn a intrat în literatura cultă, fiind vorba despre prostia sclaviei, a nedreptății asupra copiilor unor denaturați (cum este tatăl lui huck), despre ceea ce trebuie versus ceea ce e bine, despre istoria (literaturii) statelor unite, despre umanitate și de o perspectivă copilărească, mult mai umanistă decât cea matură - însă nu înțeleg și pace de ce e considerată o mare capodoperă universală - enumerată printre război și pace, doamna bovary, sau în căutarea timpului pierdut.

mi-au plăcut câteva părți:

  • scenele lui huckleberry finn cu tom sawyer - când cel din urmă încearcă să organizeze realitatea după lecturile sale de aventuri - ca un mic don quijote.
  • de asemenea, începutul - cum vede huckleberry finn educația sa religioasă în familia văduvei douglas și a sorei sale miss watson.
Văduva Douglas m-a înfiat, jurându-mi să facă din mine „un om țivilizat“. Îmi venea tare greu să stau toată vremea în casă, din pricina văduvei care era groaznic de tipicară în tot ce făcea. [...]

Când văduva suna clopoțelul pentru cină, trebuia să dau fuga numaidecât și, odată așezat la masă, n-aveam voie să încep să mănânc: trebuia să aștept până ce văduva, cu bărbia în piept, blagoslovea bucatele, cu toate că nu le lipsea nimica, atâta doar că fiecare fel era gătit în alt vas. Când le pui pe toate într-o strachină, e altceva: se amestecă între ele, se fac mai zemoase și ți-e mai mare dragul să le mănânci.

După cină, văduva își lua cartea și începea să mă dăscălească despre Moise și coșulețul de papură. La-nceput ardeam de nerăbdare să știu ce-i cu el, dar când am aflat că Moise răposase demult, nu m-am mai sinchisit pentru el, pentru că, între noi fie vorba, nu prea mă dau în vânt după ăi morți. [...]

Miss Watson îi tot dădea înainte cu raiul. Așa-i era felul: Când începea să-i tuturie gurița nu era chip s-o oprești. În rai - zicea ea - oamenii n-au altă treabă decât să se plimbe toată ziulica și să cânte la harfă, în vecii vecilor. (pp. 7-9)


însă, marea parte a cărții - fuga lui huck din familia bețivanului de tată-su, călătoria lui pe mississippi în compania sclavului fugar jim, dihonia dintre familia colonelului grangerford și shepherdson (à la romeo și julieta), omorârea moșului bețiv boggs, cei doi șarlatani alias regele și ducele, sau salvarea averii frumoasei domnişoare mary jane - în afară că mi-a descoperit o americă crudă și sălbatică, m-a l[sat indiferent.

ilustrație de edward kemble la ediția a doua 


m-am simțit cam ca atunci când, la școală, trebuia să citesc lecturile obligatorii tâmpite care nu-mi plăceau - gen fefeleaga sau la vulturi - și pe care trebuia să le citesc pentru că trebuia să vorbesc despre ele, să-mi conving profesorii că le-am citit.

și e ciudat faptul că aventurile lui tom sawyer mi-au plăcut mult - deși le-am citit și pe ele mai târziu, pe la 17 ani.




Un comentariu:

  1. Eu le-am citit pe amândouă (Tom Sawyer și Huck Finn) în copilărie, pe la 11-12 ani. La vremea aia nu înțelegeam eu implicațiile socio-politice, dar rețin că mi-au plăcut mult pentru aventurile minunate pe care le aveau băieții. Nu știu acum la o recitire cum le-aș percepe, dar parcă nici nu vreau să aflu.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...